Make it stop!

AL doilea one-shot al meu...sper sa va placa!




Ma aflam la cateva strazi departare de cosmarului
oricui care este ca mine, stiam ca imediat ce aveam sa pasesc in curtea scolii
gasca lui Medison va sari pe mine si ma va batjocori exact asa cum o faceau in
fiecare zi.


Ajunsa in fata scolii numai cativa pasi ma mai
desparteau de cei cinci care stateau la intrarea in scoala. Vroiam sa alerg in
partea total opusa lor, sa plec si sa nu
ma mai intorc, nu vroiam sa simt din nou acea umilinta de a fi batuta,
batjocorita, scuipata in fata intregii scoli din cauza orientarii mele sexuale.



Odata nu simteam acea pierdere definitiva a vointei de
a ma opune batjocorelilor, am recunoscut in fata tuturor ce preferinte am si am
continuat sa lupt pentru mine. Aveam atata incredere in mine, eram pe deplin sigura ca prietenii
mei nu se vor indeparta asa cum au facut-o, credeam ca odata scapata de acea
povara totul va deveni mult mai bine si mai linistit in viata mea…insa inca o
data viata s-a hotarat sa-mi dovedeasca exact opusul. Cred ca am ajuns sa cred
minicunile scornite de Medison si gasca ei, am ajuns sa cred ca sunt o
ciudatenie care nu merita sa traiasca printre ce obisnuiti, ca trebuie sa
dispar si ceilalti sa uite de existenta me…definitiv.


Acea durere care o simteam cand ma gandeam cat de bine
era cu un an inainte sa spun totul lumii, o resimt in fiecare zi, fizic si
psihic. Nu credeam ca acei prieteni care nu ma pareaseau o clipa…au plecat cand
aveam mai mare nevoie de ei lasandu-ma sa innebunesc singura in inchisoare
aceasta a dureri pe care noi o numim “viata”. Ce traiesc eu acum este un cosmar
in care singurele mele prietene sunt durerea si lama cea ruginita din
dulapiorul din baie. Asa ca am renuntat
la orice gand care m-ar fi facut sa ezit, am aruncat geanta care o tineam in
spate in cosul de gunoi de langa mine si am inceput sa alerg. Ce rost mai avea
sa raman pintr-o lume in care nimeni nu ma dorea in viata, nimanui nu-I pasa
daca mor sau traiesc?…nici macar parintilor mei.


Alergam de-a
lungul strazilor prafuite si ude din cauza ploii care tocmai incepuse. In urma
mea mai rameau doar lacrimile care curgeau siroaie pe obrajii mei apoi se
piedeau printre stropii de





ploaie care cadeau ca niste perle pe asfalt. Ajunsa pe
o strada laturalnica m-am lipit de un zid lasandu-ma sa alunec pe langa el, imi
tineam genunchii strans langa piept, cu fata in palme am inceput sa plang si
mai tare. Vroiam sa pot tipa, insa nu vroiam sa atrag atentia asupra mea,
vroiam sa lovesc ceva insa tot ce era in jurul meu erau niste cutii rupte de
carton…cat de mult se asemana viata mea cu o cutie de carton: asa de fragila,
de usoara, fara ca cineva s-o observe…rupta in multe parti si sfasiata de
singuratate si dorinta de a putea…de a putea sa fac fata tuturor aceste lucruri. Am inceput sa alerg
din nou de data aceasta stiind unde mi se indreptau pasii. Ajunsa la marginea
orasului, la un podet care trecea peste un rau destul de adanc si de involvurat,
m-am asezat pe marginea barii de metal puse de o parte si de alta a podului.
Prin fata ochilor mi-a trecut toata viata mea, de cand eram mica pana in acest
moment si ceva in plus…acest gand era adanc ascuns in mintea mea. Vroiam sa
gasesc pe cineva la fel ca mine, sa fim la fel, sa ne iubim si sa ne mutam din
acest oras infect care imi distruse-se adolescenta…insa stiam ca odata urcata
pe acea bara nu aveam sa ma mai intorc.


M-am lasat sa alunec de pe bara. La contactul corpului
meu cu apa am tresarit insa am inchis ochii, tinandu-mi respiratia. M-am lasat
purtata de apa pana in adancul ei fara sa ma impotrivesc sau macar sa incerc sa
scap cu viata…ce rost avea? Am deschis ochii pentru o ultima data si am
incercat sa privesc soarele apoi insa tot ce reuseam sa vad era intunecime,
eram déjà pe fundul raului si simteam incetul cu incetul ca plamanii mi se umplu
de apa si cum din mine se scurge si ultima farama de viata. Am zambit ca pentru ultima data si am cazut
intr-un somn adanc din care nu aveam sa ma mai trezesc.


Acum toti cei
care nu au incaput de mine pe aceasta lume pot traii linistiti pentru ca
au dus la capat ceea ce vroiam…m-au impins in mrejele mortii.

Foarte frumos.Un sfarsit nasol pentru ea,pacat ca s-a lasat influentata de alto dar asta e a cedat pshic,daca era dupa mine eu faceam un carnatoi de poveste :D Mi-a placut.Maine voi citit si celallt one-shit al tau chair imi palce cum scri.L-as citi acum d ama da tata jos de pe pc...La noapte ma voi gandi la celalt one-shot al tau sunt tare curioasa

mULTUMESC! :d